Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe: „Războiul din Ucraina se poate încheia doar prin negocieri”

Publicat: 03/08/2023, 12:42

Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe și europarlamentar, președinte al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta consideră că războiul din Ucraina se poate rezolva în contextul definirii unei noi ordini mondiale. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Războiul nu se poate încheia decât prin negocieri. Cred că aceste negocieri nu se pot purta între Ucraina și Rusia, din motivele de dezechilibru. Ele trebuie purtate cu participarea Ucrainei, fără îndoială, dar între principalele forțe combatante, să zic așa: NATO, UE, Rusia. Opinia mea este că ar trebui să se convoace o conferință internațională la care să participe toți vecinii Ucrainei și toți membrii permanenți ai consiliului de securitate. China a venit cu principii care pot fi luate în vedere în negocieri, dar după trebuie să le adaptăm la situația de pe teren. Cred că la această conferință sau la aceste negocieri va trebui definită nu numai soluția încetării acestui conflict, ci și principiile viitoare. Acest conflict este o expresie locala a conflictului dintre o veche ordine și o nouă ordine. El se va putea rezolva numai în contextul definirii unei noi ordini mondiale”, a declarat Adrian Severin.

Adrian Severin: „Niciun stat nu face politică externă uitând de interesele lui”

Întrebat care sunt principiile pe care ar trebui să le aibă România, fostul ministru al MAE a spus: „este nevoie de românizarea politicii externe românești. Nu o românizare în sens cultural, etnic, ci una în sensul interesul geostrategic. Nimeni, niciun stat din lume nu face politică externă uitând de interesele lui. Putem să ne definim interesele în contextul unor alianțe, pentru că ele ne furnizează instrumente spre a atinge anumite ținte pe care altfel nu le-am putea atinge. Interesele sunt ale noastre, indiferent în ce context le definim. Sunt lucruri simple de la care trebuie să pornim. Eu l-aș chema pe ambasadorul SUA și aș pune niște lucruri la punct cu Tratatul de la Viena.

Trebuie să înțelegem că loialitatea noastră față de aliații noștri nu se exprimă prin ostilitatea față de ceilalți. Când ne căutăm aliați în vest, trebuie să îi adăugăm prietenilor noștri, nu să îl înlăturăm pe cei din est (mă gândesc la China și la alte țări din Asia care ne-au fost mereu alături).”

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Chinei după ce Putin a modificat doctrina nucleară a Rusiei
Adriana Bahmuțeanu e DISPERATĂ! Vedeta le-a transmis un nou mesaj fiilor lui Silviu Prigoană. Ce...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum se pregătește Germania pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Detalii dintr-un document secret de...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Primul tren electric nou din România a pornit la drum. Printre călători s-a numărat și...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
Ce s-a ales de Dragoș Moștenescu, actorul din „La Bloc”, la mai bine de 10...
Cele trei mari gafe făcute de candidaţi la dezbaterea prezidenţială şi cât îl va costa...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Cum au arătat ultimele clipe din viața Andreei Cuciuc. Oleg, unul dintre colegii tinerei, a...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Poșta Română închide oficiile poștale. Taxele de înmatriculare, permis și rovinieta nu se vor mai...
Reuters: Cum arată planul "de pace" gândit de Putin pentru Trump. Surse ruse: cedări de...
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
Marele actor român a părăsit scena. România toată e în doliu: ,,Ne vom aduce aminte...
Iarna se dezlănțuie în următoarele zile. Urgia lovește cu toate puterile. Alertă ANM
Babasha va fi tătic! În ce mod inedit a aflat sexul bebelușului și ce mesaj...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Cum a aflat Culiță Sterp că Daniela este însărcinată? Cei doi au mai încercat...
Alexia Eram se lansează în afaceri. Ce surpriză pregătește fosta iubită a lui Mario Fresh:...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040